Invitat: Lucian Pricop Azi, în 2021, literatura cu condamnaţi la suferinţă, spitalizaţi, negând escapismul şi refugiindu-se în detaliul terapiei, pare un capitol din ceea ce Irving Zola, Thomas Szasz, Peter Conrad sau Vicente Navarro numeau medicalizarea societăţii. De aici vom porni în căutarea unei istorii cu cel puţin două feţe: istoria medicinei (care proiectează diegetic destinele pacienţilor) şi istoria scrisului (ca act deliberat cu potenţial literar). Această secvenţializare poate fi verificată în cazul celor trei romane ale lui M. Blecher ("Întâmplări în irealitatea imediată", "Inimi cicatrizate" şi "Vizuina luminată"). În retorica acestora, corporalitatea este un reper interdependent de actul scrierii.