Invitaţi: Vasile Burlui, Marius Chelaru, Paul Gorban. Cele paisprezece mii două sute treizeci și trei de versuri din Divina Commedia sunt distribuite conform unei simetrii ingenioase în trei mari cantice. Învestitura stilistică de epos a Divinei Commedia oferă mai multe niveluri de lectură: moral, simbolic, alegoric, anagogic (figură retorică prin care se trece de la general la particular, de la literal la mistic), cel din urmă privind cu precădere Sfintele Scripturi. Purgatoriul, a doua împărăție din cele trei ale lumii creștine de dincolo, vizitată sub îndrumarea lui Virgiliu, este descris de Dante ca un munte foarte înalt, ce se înalță pe o insulă în centrul emisferei australe, completamente înconjurată de ape, la antipozii Ierusalimului aflat în centrul emisferei boreale. Așa cum însuși Virgiliu explică (Inf., XXXIV, 121-126), atunci când Lucifer a fost azvârlit din cer ca pedeapsă pentru rebeliunea sa, acesta s-a prăbușit în centrul Terrei, în partea emisferei australe, drept care toate ținuturile răscolite s-au retras în cea boreală de teama atingerii cu Vrăjmașul; astfel s-a creat genunea infernală, iar pământul dislocat a format muntele Purgatoriului ce s-a înălțat în opoziție cu Infernul. În vremea lui Dante, a doua împărăție era o creație recentă a doctrinei creștine, fiind oficial definită abia în 1274 la Conciliu de la Lyon, cfr. unor istorici ai Bisericii, precum Jacques Le Goff.