Invitaţi: Carmen Muşat, Ioan Cristescu

Despărţirea de 70-ism, pe care 80-iştii ar fi vrut-o radicală şi un shift major de paradigmă, n-a fost totuşi, privind retrospectiv, un hiatus dintre acelea care despart două lumi sau două epoci. O dovedeşte poezia Ioanei Ieronim, a woman of two worlds care nu plictiseşte şi nu dă impresia că ar rula aceleaşi teme şi scenarii cu toate că a arătat în ultimul deceniu o uimitoare productivitate. Noua colecţie de poeme a Ioanei, Antidot, îmi pare cartea sa cea mai angajată în tumultul lumii noastre în vrie - exasperarea este acum motorul acestei poezii care caută în realitatea tot mai sufocantă şi mai belicoasă o cale de mijloc, un modus vivendi ce ocoleşte radicalismele tumefiante, violenţa şi graba care lasă puzderie de cicatrice pe chipul omului contemporan. Scăparea e în memorie, antidotul este literatura, reactivarea sensibilă într-o vreme a brutalizării afective în masă - câţi mai cred oare asta acum? Ioana Ieronim emoţionează fără să devină văicăreaţă sau defetistă, fără să-şi caute pacea în turnul de fildeş al poeziei, ci folosind-o ca pe un instrument de interogare şi acţiune delicată, ştiind prea bine că asumarea fragilităţii este una dintre sursele de putere pe care nimic nu le poate reduce la tăcere. (Claudiu Komartin)