Luigi Pirandello (1867-1936) a obținut Premiul Nobel pentru Literatură în 1934, pentru că nuvelele sale dovedesc “improvizația lipsită de efort, care le conferă spontaneitate, elan, viață”. În traducerea autorului Laszlo Alexandru, volumul al nouălea, Donna Mimma, vorbește despre oamenii care se schimbă, sub apăsarea realității, în moduri surprinzătoare, distanța de la principii la realitate, prăpastia dintre iluziile naive ale amintirii și imaginea dezolantă a prezentului, toate sentimentele care se atenuează, odată cu trecerea vremii, afecțiunile oamenilor, care se izbesc de scurgerea indiferentă a vieții, resorturile ascunse ale resentimentului, un cuplu misterios în vilegiatură, iluziile care ne ajută doar provizoriu să fugim de realitate, iubirea nesăbuită, care conduce spre moarte, cearta din jurul unui cadavru Volumul al zecelea, Bătrînul Dumnezeu, vorbește despre vilegiatura prin biserici, tainele copilăriei, surpriza generozității, viața și destinul în oglindă, nebunia altruismului, care se confruntă cu înțelepciunea egoismului, cum nu trebuie să înveți pentru un examen, metoda vindecării prin transpunere, renunțarea la virtute - cheie a succesului în viață, longevitatea care ți le dă pe toate, cum se mănîncă în Sicilia, spectacolul zorilor de zi, care amînă sinuciderea, oamenii care se lasă schimbați de împrejurări.